iulie 20, 2010 de Ioan Mircea Pascu

Reflectand asupra chestiunii abordate ieri in legatura cu “elogiul” adus dnei Udrea, mi-am adus aminte de o intamplare din 1974, cand “tovarasul” a devenit primul presedinte al Romaniei. Ca si acum, in cazul dnei ministru, ziarele au publicat atunci un torent nesfarsit de laude si felicitari adresate “marelui carmaci”. Una insa a atras atentia, pentru ca provenea de la o celebritate din lumea artei mondiale, si anume de la Salvador Dali.

Acesta ii spunea ” iubitului conducator” al Romaniei ca il felicita pentru “gestul sau istoric de institutire a sceptrului prezidential!?” Era. desigur, o mare ironie, ba era chiar mai mult, era o palma data “tovarasului”, pe care, din dorinta de a da cat mai mult greutate aprecierilor venite de peste hotare la adresa gestului dictatorial, cerberii de atunci au scapat-o din vedere … Iar rezultatul a fost ca marele act “democratic” al lui Ceausescu a fost catalogat cum se cuvenea, ca un mare gest dictatorial …!?

Stau si ma intreb daca nu cumva si ziarista Joan Smith (suna ca un alias, nu vi se pare?) care a publicat elogiul udrean nu a procedat similar ca Dali, razand apoi cu prietenii de cat de usor au inghitit nada cei ce i-au comandat-o, caci, a spune ca a darui pantofi cu toc cui sinistratelor inseamna o promisiune subtila pentru un viitor mai bun e, pana la urma, si o dovada de mare ironie … Tipic britanica, as mai indrazni sa afirm …

iulie 19, 2010 de Ioan Mircea Pascu

Pentru cine nu stie, dl. Jinga este ambasadorul nostru la Londra, acolo unde, cu cateva zile in urma apareau – in “Independent” daca nu ma insel - cateva comentarii nu prea elogioase la adresa guvernului roman si a “performantei” sale. Presupun – iar daca gresesc, imi cer de pe acum iertare – ca centrala a luat imediat legatura cu ambasada noastra si a solicitat fie un drept la replica (mai greu de obtinut, data fiind dificultatea infirmarii celor spuse), fie un articol pozitiv, pentru a contrabalansa impresia creata de criticile din articolul mentionat.

Rezultatul, se pare, il reprezinta publicarea intr-un ziar de duminica, sub semnatura unei jurnaliste britanice (care, se pare, este si scriitoare) a unui adevarat elogiu nu la adresa guvernului roman, ci (punct ochit, punct lovit) a dnei Udrea, ca intruchipare a sa, pe care o felicita pentru subtilitatea psihologica de a transmite – prin gestul ei de a da pantofi cu tocuri sinistratelor din Moldova - ca vor trai intr-o lume mai buna, probabil cea la care lucreaza cabinetul Boc inca de la instalare, conform lozincii: sa traiti bine!

Numai ca, autorul/autorii acestei performante gazetaresti uita – sau nici nu-i intereseeaza – ca, pana la urma, nu publicul britanic, ci tot cel roman conteaza. Care public va fi mai degraba enervat, decat extaziat de “subtilitatea” mesajelor psihologice subliminale transmise de dna Udrea sinistratilor din Moldova, odata cu pantofii cu toc cui …

Sper sincer ca, din toata aceasta “afacere” sa fie iesit bine macar jurnalista britanica si prietenii ei din ambasada …

iulie 15, 2010 de Ioan Mircea Pascu

Cu cateva luni in urma, respectiv pe 24 aprilie 2010, am adresat Comisarului Nellie Kroes o intrebare referitoare la numarul de companii romanesti de IT selectionate de Comisia Europeana ca “Lead Partner” (nu subcontractant sau membru de consortiu) in licitatiile pentru contracte in domeniul IT, de la data intrarii noastre in UE (1 ianuarie 2007) pana in prezent.

Motivatia era ca domeniul este prioritar pentru Comisie, iar firmele romanesti sunt recunoscute ca avand competitivitatea necesara.

Ei bine, desi au trecut doua luni si jumatate, nu am primit inca niciun raspuns!?

Drept pentru care am trimis un mail dlui Barroso, presedintele Comisiei (si in copie, dlui Buzek, presedintele Parlamentului European), in care l-am rugat sa intervina pe langa subalterna sa, dna Nellie Kroes, incercand sa o determine sa imi raspunda, totusi …

Practic, raspunsul nu lua mai mult de vreo doua ore, cat ar fi luat consultarea listelor de castigatori ai licitatiilor IT organizate de Comisie de la 1 ianuarie 2007 …

Intrebarea este: de ce prefera sa taca dna Comisar, daca nu este nimic de ascuns?