iulie 25, 2010 de Ioan Mircea Pascu
Una din ideile false – si tocmai de aceea primejdioase – este ca, in politica internationala, o tara, odata ajunsa “la adapost”, nu mai are de infruntat pericole la adresa securitatii sale!? “Starea de securitate” este, insa, o situatie relativa, care cunoaste cand un grad mai mare, cand un grad mai mic de valabilitate!?
De pilda, noi, Romania: am inteles ca evenimentele de transformare profunda a peisajului geo-politic din zona noastra petrecute acum 20 de ani ne ofereau o fereastra de oportunitate pentru a ne ancora ferm in vest, acolo unde si apartineam prin latinitatea noastra. Si am reusit, cu mari eforturi, sa devenim membri atat ai NATO – cea mai puternica alianta din lume – cat si ai UE, la cinci, respectiv trei ani dupa vecinii nostri!?
Ce am putut constata in anii de dupa intrarea noastra in cele doua organizatii? In primul rand, ca cei care au urmat la guvernare au facut greseala capitala sa considere ca, odata atins obiectivul de a deveni membri, puteau sa “stinga motoarele” fara nicio grija, pentru a-si concentra eforturile in vederea finalizarii certurilor interne din coalitia D.A. In felul acesta, in loc sa ne asiguram si sa ne consolidam un loc cat mai bun in cele doua organizatii, am ramas undeva, in interior, este adevarat, insa la marginea lor.
Apoi, pe masura ce UE – sub impulsul tarilor mari – s-a distantat tot mai mult de Statele Unite, apropiindu-se tot mai mult de Rusia, iar NATO a inceput sa isi diminueze aparent importanta ca urmare a faptului ca SUA sufereau o “hemoragie” accelerata de putere (si statut), in urma angajamentelor militare din Iraq si Afganistan, si “valoarea” ancorarii noastre ferme in vest – la adapost de tumultuoasele evenimente petrecute in zona noastra – a inceput sa se estompeze …
Peste toate acestea a intervenit si criza economico-financiara actuala, care, pe de o parte, a accelerat competitia pentru putere si influenta dintre marile puteri, competitie declansata oricum prin deplasarea sistemului international insusi spre o stare de multipolaritate dupa prabusirea bipolarismului postbelic, iar, pe de alta, a multiplicat inevitabil pericolele la adresa statelor, inclusiv a membrilor mai “vulnerabili” ai celor doua organizatii, asa cum suntem si noi, din cauza miopiei de a fi oprit motoarele dupa admitere.
Drept urmare, in loc sa ne fi apropiat de pozitia care ni se cuvenea in cele doua structuri, in loc sa fi luat masuri intelpte, care sa ne ajute sa trecem cat mai repede si cu costuri cat mai mici peste actuala criza si in loc sa prevedem faptul ca, in asemenea perioade turburi, toti cei care “pescuiesc” in asemenea ape, isi reinoiesc eforturile de a-si atinge obiective care altfel le erau inaccesibile (vezi, de pilda, declaratiile de dupa decizia CIJ referitoare la Kossovo), ne aflam astazi intr-o situatie de vulnerabilitate mai mare, comparativ cu cea, sa spunem, de la admiterea noastra in cele doua organizatii. In plus, ceea ce este si mai trist, dar si mai periculos, este ca, in loc sa ne trezim, continuam sa umblam ca somnambulii (care sunt prin definitie iresponsabili) pe marginea prapastiei, conducandu-ne dupa principiul ca, la urma urmelor, D-zeu face cuib la barza chioara!?
Ca sa dau doar exemple, unul strategic, altul tactic, am sa citez, in primul caz, faptul ca guvernul, preocupat exclusiv de castigarea alegerilor prezidentiale de anul trecut, a ascuns cat a putut de mult faptul ca ne aflam intr-o criza profunda, ceea ce a determinat ca masurile pe care trebuie sa le luam acum sa fie mult mai dure, iar in al doilea caz, reducerile aplicate otova, inclusiv in domeniul diplomatiei si apararii, intr-un moment cand ambele domenii trebuiau intarite, si nu nu slabite!?!
In istorie, tarile sunt confruntate cu momente bune, mai rar, dar si cu momente rele, din pacate, mult mai numeroase. Ca sa le valorifice pe primele si sa se puna cat mai bine la adapost de celelalte, tara are nevoie de conducatori valorosi! Ori, noi, acum, cand suntem confruntati cu un asemenea moment dificil, atat pe plan intern, cat si international, avem conducerea pe care o avem …!? Judecati si singuri …