februarie 2, 2010 de Ioan Mircea Pascu
Legatura mea cu Japonia dateaza din noiembrie 1990, cand am facut parte din delegatia oficiala romana la ceremonia incoronarii imparatului Japoniei. Ulterior, am facut un stagiu de cca. 7 luni, ca bursier al Fundatiei Japonia, la Sapporo si Tokio, prilej cu care am scris doua lucrari la cererea gazdelor mele. Ulterior, am vizitat frecvent Japonia, unde mi-am facut prieteni importanti si statornici, ultima oara fiind saptamana trecuta. Cu acest prilej am fost invitat sa conferentiez la Forumul Japonez de Relatii Internationale, unul din cele doua institute la care am fost in 1992-1993, pe tema UE dupa Lisabona, precum si la Universitatea Shizuoka, pe tema reformarii sistemului international. In plus, am participat la cea de-a treia editie a dialogului Japonia – Marea Neagra, in calitate de referent la ultima sectiune, cea privitoare la interesul japonez in zona Marii Negre.
De fiecare data – ultima oara inainte de saptamana trecuta, in 2007, ca membru al Delegatiei Parlamentare a UE pentru relatiile cu Japonia din care fac si in prezent parte – am considerat vizita in Japonia drept o adevarat baie de civilitate si politete, care nu poate decat sa-ti bucure sufletul, dar sa te si intristeze, vazand diferenta care ne separa, nu numai pe noi romanii, dar chiar pe noi europenii de ei … Tocmai de aceea ma bucur ca, de data aceasta, am putut sa o iau cu mine si pe Teodora, fiica mea cea mica, drept cadou pentru implinirea varstei de 16 ani. Imi face mare placere sa constat ca si ea, ca si mine si Veronica, fiica mea mijlocie, care a avut numeroase contracte de modelling in Japonia, s-a indragostit pur si simplu de aceasta tara minunata.
Sunt nenumarate lucruri care merita sa fie mentionate, de la aspectul strazii, curat si viu colorat, atat ziua, cat si noaptea, la modul in care arata astazi Tokio, un oras cu multi zgarie-nori, in ciuda seismicitatii ridicate ?!
file:///Users/ioanpascu/Desktop/Foto%20Japonia/Tokio%20din%20Roppongi%20Hills
file:///Users/ioanpascu/Desktop/Foto%20Japonia/Teodora%20la%20Shibuia
Tokio este conurbatie strabatura de o retea de bulevarde largi, care sunt dublate sau chiar trriplate prin sosele suspendate, astfel incat camioanele si aubobuzele trec prin dreptul ferestrelor de la etajul cinci sau sase al cladirilor …
Metroul – care, datorita indicatoarelor in japoneza si complexitatii sale generale – sperie la prima vedere, este usor de folosit, odata ce ii prinzi “spilul”, cum se spune. Fiecare linie este notata cu prima initiala (de pilda, G, pentru linia Ginza), urmata de numarul statiei, astfel incat, dat fiind ca, sub caracterele japoneze, indicatiile sunt date si in engleza, iar fiecare sens de mers este bine marcat prin numarul crescator sau descrescator al statiilor, te descurci relativ usor. Pana si automatele de cumparat bilete au o icoana indicand limba engleza, ceea ce iti permite sa faci alegerea convcenabila, dupa atingerea ei.
Lumea se comporta foarte civilizat, oamenii asteapta in dreapta sau stanga usii, permitand calatorilor sa coboare mai intai. In interior, majoritate fie citesc, fie … motaie, pe considerentul ca fiecare moment ca acesta trebuie folosit pentru recuperarea energiilor?! Unele statii, mai moderne, au un zid protector intre peron si linie, care are usi in dreptul carora se deschid cu mare precizie usile vagoanelor. Nici un milimetru mai sus sau mai jos.
file:///Users/ioanpascu/Desktop/Foto%20Japonia/intrare%20in%20trenul%20de%20metrou
file:///Users/ioanpascu/Desktop/Foto%20Japonia/statie%20de%20metrou
La fel si cu Shinkansenul, trenul de mare viteza – intre 200 si 300 de km pe ora – care se opreste exact in dreptul semnelor de pe peron, cu oamenii aliniati unul in spatele altuia, in functie de momentul sosirii …
Cea mai impresionanta insa este politetea oamenilor, care zambesc si cauta sa raspunda tuturor intrebarilor pe care le-ai putea pune. Multi nu stiu engleza, insa chiar si asa, de pilda cand platesti la un magazin, iti primesc banii pe o tavita si iti spun in japoneza cat a costat, cat ai dat si cat trebuie sa primesti restul, pe aceeasi tavita …
In aceste conditii, nu e de mirare ca revenirea in Europa, care, arogant, se crede mai “civilizata”, iti produce o usoara strangere de inima …
PS. Am inclus linkuri pentru cateva fotografii, insa nu sunt convins ca vor putea fi deschise. oricum, am incercat …
Pentru comentarii va rugam accesati www.impascu.wordpress.com