iulie 25, 2010 de Ioan Mircea Pascu

Una din ideile false – si tocmai de aceea primejdioase – este ca, in politica internationala, o tara, odata ajunsa “la adapost”, nu mai are de infruntat pericole la adresa securitatii sale!? “Starea de securitate” este, insa, o situatie relativa, care cunoaste cand un grad mai mare, cand un grad mai mic de valabilitate!?

De pilda, noi, Romania: am inteles ca evenimentele de transformare profunda a peisajului geo-politic din zona noastra petrecute acum 20 de ani ne ofereau o fereastra de oportunitate pentru a ne ancora ferm in vest, acolo unde si apartineam prin latinitatea noastra. Si am reusit, cu mari eforturi, sa devenim membri atat ai NATO – cea mai puternica alianta din lume – cat si ai UE, la cinci, respectiv trei ani dupa vecinii nostri!?

Ce am putut constata in anii de dupa intrarea noastra in cele doua organizatii? In primul rand, ca cei care au urmat la guvernare au facut greseala capitala sa considere ca, odata atins obiectivul de a deveni membri, puteau sa “stinga motoarele” fara nicio grija, pentru a-si concentra eforturile in vederea finalizarii certurilor interne din coalitia D.A. In felul acesta, in loc sa ne asiguram si sa ne consolidam un loc cat mai bun in cele doua organizatii, am ramas undeva, in interior, este adevarat, insa la marginea lor.

Apoi, pe masura ce UE – sub impulsul tarilor mari – s-a distantat tot mai mult de Statele Unite, apropiindu-se tot mai mult de Rusia, iar NATO a inceput sa isi diminueze aparent importanta ca urmare a faptului ca SUA sufereau o “hemoragie” accelerata de putere (si statut), in urma angajamentelor militare din Iraq si Afganistan, si “valoarea” ancorarii noastre ferme in vest – la adapost de tumultuoasele evenimente petrecute in zona noastra – a inceput sa se estompeze …

Peste toate acestea a intervenit si criza economico-financiara actuala, care, pe de o parte, a accelerat competitia pentru putere si influenta dintre marile puteri, competitie declansata oricum prin deplasarea sistemului international insusi spre o stare de multipolaritate dupa prabusirea bipolarismului postbelic, iar, pe de alta, a multiplicat inevitabil pericolele la adresa statelor, inclusiv a membrilor mai “vulnerabili” ai celor doua organizatii, asa cum suntem si noi, din cauza miopiei de a fi oprit motoarele dupa admitere.

Drept urmare, in loc sa ne fi apropiat de pozitia care ni se cuvenea in cele doua structuri, in loc sa fi luat masuri intelpte, care sa ne ajute sa trecem cat mai repede si cu costuri cat mai mici peste actuala criza si in loc sa prevedem faptul ca, in asemenea perioade turburi, toti cei care “pescuiesc” in asemenea ape, isi reinoiesc eforturile de a-si atinge obiective care altfel le erau inaccesibile (vezi, de pilda, declaratiile de dupa decizia CIJ referitoare la Kossovo), ne aflam astazi intr-o situatie de vulnerabilitate mai mare, comparativ cu cea, sa spunem, de la admiterea noastra in cele doua organizatii. In plus, ceea ce este si mai trist, dar si mai periculos, este ca, in loc sa ne trezim, continuam sa umblam ca somnambulii (care sunt prin definitie iresponsabili) pe marginea prapastiei, conducandu-ne dupa principiul ca, la urma urmelor, D-zeu face cuib la barza chioara!?

Ca sa dau doar exemple, unul strategic, altul tactic, am sa citez, in primul caz, faptul ca guvernul, preocupat exclusiv de castigarea alegerilor prezidentiale de anul trecut, a ascuns cat a putut de mult faptul ca ne aflam intr-o criza profunda, ceea ce a determinat ca masurile pe care trebuie sa le luam acum sa fie mult mai dure, iar in al doilea caz, reducerile aplicate otova, inclusiv in domeniul diplomatiei si apararii, intr-un moment cand ambele domenii trebuiau intarite, si nu nu slabite!?!

In istorie, tarile sunt confruntate cu momente bune, mai rar, dar si cu momente rele, din pacate, mult mai numeroase. Ca sa le valorifice pe primele si sa se puna cat mai bine la adapost de celelalte, tara are nevoie de conducatori valorosi! Ori, noi, acum, cand suntem confruntati cu un asemenea moment dificil, atat pe plan intern, cat si international, avem conducerea pe care o avem …!? Judecati si singuri …

iulie 24, 2010 de Ioan Mircea Pascu

Care ar putea fi impactul acestei decizii asupra situatiei noastre? Sigur, cunoastem ca, exact din cauza acestui impact potential negativ, Romania este una din cele cinci tari membre UE care nu au recunoscut Kosovo ca stat independent (Spania, confruntata cu problema Cataloniei, este alta). Dar este aceasta pozitie justificata? Si, mai ales, este suficienta?

Din pacate, raspunsul la ambele chestiuni este mai degraba negativ. Referitor la prima intrebare, sa apelam la memoria cea mai recenta, respectiv la declaratiile pe care pastorul Tokes le-a facut zilele acestea la scoala de vara de la Tusvanyos – relatate de Mediafax, unde vicepresedintele Parlamentului European (calitate obtinuta in conditii asupra carora m-am pronuntat intr-o postare anterioara) a declarat ca daca o microregiune de talia Kosovo de dimensiunile secuimii isi poate obtine autonomia, atunci acest lucru ar putea sa fie posibil si pentru Tinutul Secuiesc!?

Dl Tokes, care niciodata de la intrarea sa in Parlamentul European nu a vorbit pozitiv la adresa tarii al carei cetatean este, primind cuvantul la declaratiile de un minut – echivalente declaratiilor politice din Parlamentul Romaniei – mai des decat oricare dintre noi, toti ceilalti europarlamentari romani – a ajuns in Parlamentul European in 2007 ca … independent, performanta care nu a mai fost atinsa decat de fiica presedintelui la alegerile din 2009. Ori, daca ar fi sa ne luam dupa acest din urma exemplu, este clar ca fara un spijin puternic venit din partea unei/unor forte politice importante, acest lucru nu ar fi fost posibil. Si, cum nici UDMR, nici PSD si nici PNL nu i l-au acordat, “ultimul pe lista”, cu voia dumneavoastra, ramane … PDL!?

Intr-adevar, atunci (2007) s-au petrecut, cel putin in circumscriptia mea – Satu Mare – lucruri cel putin ciudate: PDL-ul care pana atunci aproape ca nu conta pe plan local, inregistreaza brusc un rezultat neasteptat, in timp ce Tokes obtinea rezultate asemanatoare in zone in care maghiarii erau aproape absenti … Acest lucru nu se poate explica logic decat printr-un aranjament intre sustinatorii pastorului si pedelisti, in virtutea caruia primii ii sprijineau pe ceilalti in zone in care acestia erau minoritari politic, ca Satu Mare, de pilda, in timp ce pedelistii faceau acelasi lucru in zonele in care Tokes nu ar fi avut altfel nicio sustinere, facandu-se astfel si mai dificil de expus aranjamentul. Iar daca ne mai aducem aminte ca, in perioada respectiva, Cotrocenii sprijineau pe fata adversarii UDMR-ului din randul ungurimii, avem tabloul complet al manevrelor facute de PDL, cu consecinte care incep sa se vada astazi.

Astazi, cand pastoral nominalizat de populari – cu sprijinul unora dintre pedelisti care trimiteau mailuri recomandand sustinerea candidaturii sale la postul de vicepresedinte al Parlamentului European, pe locul lasat liber de un membru al FIDESZ din Ungaria (!?) – ajuns in aceasta pozitie, isi face public scopul prezentei sale in acest important for – aducerea autonomiei maghiarilor din Romania in fata Europei – atunci cand, tot la Tusvanyios, declara ca memorandumul in acest sens semnat de toate administratiile locale maghiare trebuia sa ajunga in fata Europei …

iulie 24, 2010 de Ioan Mircea Pascu

Ieri s-a pronuntat decizia Tribunalului International de la Haga privind Kosovo. Din discutii anterioare, stiam ca va fi o decizie care va permite fiecareia din cele doua parti – Iugoslavia si Kosovo – sa isi proclame victoria. In esenta, asa s-a si intamplat: judecatorii au ocolit intrebarea cheie – daca “declaratia de independenta” a Kosovo (17.02.2008) si recunoasterea sa de unele state il face sau nu un stat legitim – spunand ca, practic, oricine isi poate declara independenta, insa recunoasterea este o cu totul alta chestiune …!?

Sigur, nici nu era de asteptat ca judecatorii, care sunt principalii “custozi/gardieni” ai dreptului international sa recunoasca faptul ca incalcarea acestuia produce consecinte legitime – caci si-ar fi negat insasi ratiunea de a fi – asa ca nu au recunoscut legitimitatea noului “stat”, insa, oameni fiind, nici nu s-au putut sustrage presiunii politice la care au fost supusi, declarand ca proclamarea “independentei” ar fi ilegala, drept pentru care au declarat-o ca fiind … legitima!?

Practic, judecatorii s-au derobat de misiune, lasand decizia la latitudinea statelor: daca acestea vor sa nu sa recunoasca o “independenta” proclamata astfel. In felul acesta, situatia ramane ca si pana acum, unele state recunoscand, altele nerecunoscand “independenta” Kosovo.

In felul acesta, insa, consider ca s-a facut un serios pas inapoi, prin faptul ca marile puteri in special, isi recapata “dreptul” de a decide soarta unui stat, intarind astfel “politica puterii” (power politics), dupa ce, pana acum, ne bucuram de faptul ca statele mici scapasera de statutul de simpli pioni pe tabla de sah a politicii mondiale!?

Asa ca, de acum incolo, “declaratii de independenta/autonomie” similare nu vor mai depinde de aplicarea automata a dreptului international (in fata caruia, pana acum, nu aveau mari sanse de izbanda), ci de jocul de interese in primul rand al marilor puteri. Drept urmare, scenariul pe care il anticipam este: o regiune dintr-o tara isi proclama independenta/autonomia – lucru acceptat de dreptul international fara probleme din acest moment – dupa care isi trimite “emisarii” pe langa marile puteri pentru a obtine recunoasterea acestora!? Varianta si mai rea va fi daca acest “lobby” va incepe dinaintea proclamarii si reconoasterii “independentei/autonomiei” regiunii respective, caci acest lucru va insemna sprijinul implicit al marilor puteri pentru unul sau altul din procesele de destructurare statala carora vor trebui sa le faca fata statele mai mici …

Sigur, se poate spune ca acest scenariu nu este unul nou; el este acreditat in istorie de foarte multa vreme, sau ca, mai recent, asa a procedat, de pilda, Germania cu recunoasterea independentei Sloveniei si Croatiei la inceputul anilor ’90, ceea ce a dat semnalul dezmembrarii fostei Iugoslavii … Corect, insa pana la aceasta decizie oficiala referitoare la Kosovo a principalului “custode/gardian” al dreptului international, procedeul, care era unul exclusiv politic, devine de acum si … legal!?

Cu alte cuvinte, nu ne asteapta zile usoare …